Șocul cultural Essay

Șocul Cultural

Șocul cultural este sentimentul de incapacitate, acompaniat de confuzie sau nervozitate, simțit de către un individ în momentul părăsirii propriei culturi pentru a trăi într-o altă cultură. Acest termen se aplică persoanelor care se mută în altă țară, în alt oraș sau chiar în alt cartier. Acesta poate fi descris și din perspectiva unei boli, unei indispoziții, căpătând simptome, cauze și remedii.

Șocul cultural constă în anxietatea ce rezultă din pierderea semnelor și simbolurilor familiare. Aceste simboluri sau indicii includ o multitudine de modalități în care indivizii se orientează în situațiile cotidiene: cum salută și ce spun când întâlnesc oameni, cum achiziționează obiecte, când acceptă sau să refuză invitații. Aceste indicii, care pot reprezenta gesturi, expresii faciale",, norme sau cuvinte sunt dobândite pe parcursul vieții, precum limba și credințele pe care le acceptăm.

Când individul este introdus unui nou spațiu geografic, majoritatea acestor indicii sunt îndepărtate, acesta se poate simți ca un “pește pe uscat”(Kalvero Obreg, 1954). Oamenii răspund frustrării în general astfel: refuză situația în care sunt puși, în acest caz, spațiul străin, glorificând apoi restul simbolurile familiare întâlnite în propria cultură. Acest fapt poate fi etichetat ca regresiune, deoarece restul informațiilor negative legate de spațiul natal sunt ignorate, punând într-o lumina bună locul părăsit. Una dintre modalitățile de încetare a acestui mod de gândire este de obicei o vizită a locului glorificat.

Simptomele șocului cultural pot fi reticența contactului fizic cu rezidenții, dorința contactării și inițierea contactului fizic cu persoane de aceeași naționalitate, frustrări minore legate de întârzieri ale mijloacelor de transport, refuzarea învățării limbii sau frica excesivă de a fi tâlhărit, înșelat sau rănit. Dorul joacă un rol important în acest context datorită obiceiurilor cotidiene care devin inaccesibile o dată cu mutarea: farmacia de la colț, vizita săptămânală a rudelor sau interacțiunile banale cu oameni cunoscuți.

Indivizii reacționează diferit șocului cultural totuși, există anumite etape pe care majoritatea le parcurg în mod natural. Prima dintre acestea este numită etapa “Lunii de miere” în care persoanele sunt cel mai probabil cazate într-un hotel, sunt respectuoși și fascinați de lucrurile noi care îi înconjoară. Aceasta etapă poate dura de la câteva zile la aproximativ șase luni, depinzând de mediile în care circulă. Dacă individul este introdus multor experiențe pozitive precum vizite, discursuri și are un program conceput de către străini, această etapă este experimentată pe o perioadă îndelungată de timp. În extrema opusă, dacă individul este supus condițiilor de viață reale, sunt șanse ridicate ca acesta sa ajungă rapid la a doua etapă, caracterizată de frustrare, furie și ostilitate direcționată rezidenților.

Etapa regresiunii este datorată dificultăților cu care individul se întâlnește în perioada de acomodare. Persoana se focalizează în această etapă pe experiențele negative pe care le trăiește: are probleme la serviciu, la magazin, acasă, nu înțelege limba, dar mai ales faptul ca străinilor pare ca nu le pasă de acestea, iar dacă încearcă să ajute, nu înțeleg în totalitate dificultățile prin care vizitatorul le are, astfel sunt văzuți ca fiind insensibili. În acest caz, individul întâlnește persoane de aceeași naționalitate sau ia legătura cu cunoscuți și se rezumă la criticarea sistemului spațiului gazdă, a oamenilor și a obiceiurilor, ignorând punctul de vedere al rezidenților.

A treia etapă este caracterizată de etnocentrism, individul se refugiază în crearea de stereotipuri, acțiune care nu îl ajută în niciun fel să înțeleagă cultura, să-și dezvolte cunoștințele sau să fie mai deschis altor opțiuni. Astfel, “Americanul însetat după dolari și “ Mexicanul indolent” devin doar forme minore de stereotipuri, care au doar scopul de a salva ego-ul unei persoane cu un caz sever de șoc cultural.

Dacă vizitatorul reușește să învețe limba țării gazdă și să descopere locuri noi neacompaniat, el începe să-și lărgească orizonturile, acceptând un mediu înconjurător cultural nou. În această etapă a ajustării, persoana începe să își exteriorizeze simțul umorului, ironizând propriile dificultăți, în loc de a le critica. El încă întâmpină dificultăți, dar le percepe ca pe un lucru inevitabil, cu care trebuie să se obișnuiască. Dacă această etapă este finalizată cu succes, singura modalitate de înaintare este acceptare în totalitate a obiceiurilor, fapt care duce la diminuarea anxietății create de situații considerate dificile cu puțin timp în urmă.

Perioada de “vindecare” este inițiată atunci când individul percepe aceste noi obiceiuri ca pe un simplu stil nou de viață. Cu o ajustare definitivă nu numai că devine deschis mâncărurilor, interacțiunilor, muzicii sau obiceiurilor, ci chiar le savurează. Dacă acesta este nevoit să plece, de cele mai multe ori va simți dorul țării străine, iar dacă este nevoit să părăsească definitiv spațiul, va realiza că oamenii, normele, valorile respective țării îi vor lipsi.

O persoană care suferă de șoc cultural inevitabil se va simți fără puteri în fața circumstanțelor sub care este supus. Astfel, un “remediu” al acestei indispoziții se rezuma la cunoaștere, la explorarea mediului înconjurător pentru a înțelege mai bine contextul în care se află. Bunătatea, simpatia și răbdarea amortizează puterea cu care experiențele negative sunt trăite. Având cauza durerii explicate, un pas înainte este înțelegerea acesteia.

Bibliografie:

Kalvero Obreg",” Cultural Shock: Adjustment to New Cultural Environments”, 1954, p. 142

InStilulMeu, “Ce este șocul cultural?”. 2012 (https://instilulmeu.ro/ce-este-socul-cultural/)

How to cite this essay: